Managementul centrelor de profit
Ioan POPESCU
Centrul de profit reprezinta o entitate organizatorica de actiune economica, care este raspunzatoare pentru realizarea unui succes (profit) si, legat de aceasta, pentru cauzalitatea costurilor. Pentru aceasta este nevoie de o aplicatie de calcul proprie, de sine statatoare. Trebuie facuta clar diferenta dintre centrul de profit, centrul de cost si cel de investitii. In timp ce centrele de cost sunt responsabile numai de incadrarea in costuri, centrele de profit au responsabilitate asupra profitului, dupa cum investitiile fac legatura intre minimizarea costurilor si maximizarea profitului.
Deoarece, in conditiile actuale ale concurentei mondiale, principiul fundamental care sta la baza organizarii moderne a firmei este segmentarea acesteia pe centre de responsabilitate, devine extrem de utila analiza potentialului superior al dinamicii actiunii acestor structuri de profit.
Notiune si sfera de cuprindere
In practica organizatiilor moderne, descentralizarea se realizeaza prin segmentarea organizatiei intr-un numar de arii distincte de responsabilitate, denumite centre de responsabilitate. Organizarea intreprinderii pe centre de responsabilitate presupune implementarea managementului prin exceptii si cel al contabilitatii responsabilitatii. In acest context, fiecare organizatie poate decide oportunitatea implementarii unuia sau mai multor tipuri de centre de responsabilitate:
- Centre de cost, in care sunt raportate formal doar costurile. Ele reprezinta segmente de activitate sau arii de responsabilitate pentru care se insumeaza costurile si se aloca bugete de cheltuieli.
- Centre de profit, in care sunt raportate formal atat costurile, cat si veniturile, cu axarea pe profit.
- Centre de investitii, in care se raporteaza formal costurile, veniturile si investitiile aferente lor.
Aceste centre de responsabilitate pot functiona fie ca centre de profit natural, in care veniturile sunt obtinute exclusiv din vanzarea de servicii catre terti, fie ca centre de profit artificial, specializate pe activitati de constructii, servicii de asistenta tehnica etc., in care veniturile se pot obtine indirect prin livrarea unei cote parti catre compania-mama de la societati in care aceasta detine capitalul majoritar.
In cazul centrului de profit, forma organizatorica imbraca aspecte de o diversitate mare, ceea ce este legat in principal de criteriul gradului de orientare pe piata. Centrul de profit “pur” este total orientat pe piata, in sensul ca toate activitatile sale au ca rezultat produse si, respectiv, servicii destinate exclusiv pietei; altfel spus, nu realizeaza deloc produse sau servicii cu finalitate interna. E adevarat, de asemenea, ca centrul de profit are si misiunea de a realiza produse si servicii cu finalitate interna. De aici deriva cele doua aspecte pe care le imbraca centrul de profit: de entitate orientata pe piata si respectiv de entitate cu rol functional. Gradul de autodeterminare este maxim in cazul centrului de profit “pur”, cu orientare totala pe piata (rol functional nul) si scade pe masura ce rolul functional creste. Evident ca, daca exista centru de profit cu orientare totala pe piata (exclusiv), nu poate exista un centru de profit cu rol functional maxim, deoarece acesta ar avea responsabilitati exclusiv in domeniul costurilor si evident ca in acest caz ar fi vorba pur si simplu de un centru de cost. De cele mai multe ori, centrele de profit se gasesc cu caracterul situat undeva intre cele doua extreme.
Toate deciziile legate de activitatile pur orientate pe piata se iau de preferinta preponderent la nivelul centrului de profit si tin exclusiv de stra-tegia, planul de afaceri, modul propriu de actiune al entitatii. Deciziile legate de activitatile cu finalitate interna se iau la nivel ierarhic superior, centrul de profit avand spatiu de manevra numai in ceea ce priveste emiterea de propuneri de imbunatatire, respectiv avand responsabilitati in ceea ce priveste costul.
Cu tot caracterul de durabilitate cerut organizarii, ea se concepe astfel incat sa fie in acelasi timp suficient de flexibila, adica sa fie capabila de adaptare la modificarile mediului exterior, sa se caracterizeze prin economicitate, adica nivelul costurilor sa nu depaseasca utilul, sa aiba un caracter social, adica sa fie acceptata de colaboratori si, de asemenea, sa fie clar si sistematic modelata.
Organigrama intreprinderii structurate pe centre de profit imbraca de cele mai multe ori forma organizarii divizionale. Aceasta se caracterizeaza prin faptul ca primele nivele ierarhice nu sunt modelate dupa aceleasi activitati (ca in cazul organizarii clasice pe criteriul functional), ci dupa domenii de afaceri. Acestea sunt tocmai centrele de profit, respectiv centrele de cost. Avantajele formei divizionale de organizare constau in capacitatea de adaptare la noi produse, noi clienti sau noi piete de desfacere, despovararea varfului intreprinderii de sefii de compartimente, o buna perspectiva asupra pietei prin existenta centrelor de profit orientate pe produs, ca si prin buna posibilitate de dezvoltare a personalului de la generalisti experimentati, ca sefi divizionali, pana la pozitia de conducatori in comitetul de conducere al intregii intreprinderi. Organizarea compartimentului in cadrul formei divizionare de organizare ca centru de profit are puternice influente motivatoare asupra personalului.
(preluare din Tribuna econimica)
